agonia
armâneashti

v3
 

Agonia - Workshopuri Artistitsi | Nomuri | Mission Contactŭ | Ânyrâpsea-ti
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articolŭ Farâ Antritseari Eseu Multimedia Lucri tsi suntu mash ti membru Poezii Presâ

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texti di idyiul autorŭ


Adutsearea pi armâneashti a alushtui textŭ
0

 Minduiarea a membrilor


print e-mail
Mutriri: 3609 .



Un ambasador rudimentar, complexat și cu reflexe medievale porni cu Mari-cica să facă revoluție-n armâname
articolŭ [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
di [Marius Marian Solea ]

2013-03-11  |     | 




Partea I

Norocul Mari-cicăi este că doar de la sprâncene în sus are consistență lemnoasă, altfel, la câte minciuni a spus în câteva mailuri și-n cinci telefoane, în primăvara asta toate păsările Pindului ar fi venit să-i cânte pe nas, fără a-i garanta însă cineva devenirea ulterioră în orizontul uman al lui Pinocchio.
Prefer să introduc printr-o imagine relaxată o tristețe reală, dincolo de orice neajuns al acestei pseudo-dezbateri, născute din speranța unor proști de a vă face să gândiți ca ei, obsedant partizan, registru în care niciodată omul nu mai are loc de egoism. În ultimele zile, s-a întâmplat încă un mărunt moment din marea dramă specific armânească, iremediabila ruptură dintre voi, bazată în mare pe mărunte interese personale, când, prin reprezentanți, cu care sunteți sau nu în acord, apare trădarea, cauzată, rar, de prostie, la armâni e mai des întâlnită această simplă cauză, chiar dacă ei se știu a fi deștepții pământului... Trădarea însă, în cele mai multe dintre cazuri, e un efect al intereselor profesionale și materiale ale celor care vă reprezintă, aleși de voi dar și autopropuși pentru asta. Această trădare este cel puțin seculară, cel puțin de când putem avea reprezentări și mărturii ale vieții armânilor. Tot timpul vostru istoric este un lanț de trădări menit să vă țină legați de alte popoare, de concepte străine, de formule istorice care devin operabile în școli fără a fi fost făcută vreodată demonstrația adevărului lor. Acest lanț vă ține legați până când ajungeți să iubiți pe cel ce v-a legat și însăși legarea să o vedeți a fi parte a unui destin arbitrar, chiar o binecuvântare, uneori, un adăpost în calea problemelor existențiale...
Dincolo de adevărul pe care fiecare tabără îl consideră a fi dogmatic și unic, toți, dar absolut toți cei implicați uită omul, armânul, individul. Acesta pare a fi un dușman comun al ambelor grupuri, dacă vorbim doar de spațiul românesc al dezbaterii. Aproape fiecare țară balcanică are un punct de vedere față de existența voastră și astfel ați ajuns, caz unic în lume, să fiți considerați orice, numai ce sunteți voi în realitate nu. Nici nu vi se dă voie, se pare, nici azi să fiți voi înșivă. Existența voastră se limitează la supraviețuirea și la adaptarea individuală. Comuniunea lipsește, oamenii care să nască această stare lipsesc. Nu dorește nimeni aici să accepte că nici total diferiți de români nu sunteți, cel puțin prin substratul tracic, absolut decisiv în aproape tot spațiul balcanic, dar în nici un caz identici cu locuitorii din partea stângă a Dunării, punct de vedere care este și mai exagerat decât primul. Așa cum romanitatea balcanică nu poate fi negată, nici faptul că existența aromânilor nu a fost conținută în desfășurarea istorică a ceea ce înseamnă România de astăzi, nici spațiul vital nu a fost unul comun și nici măcar vechimea lor în Balcani, consemnată de alții, nu mai poate fi făcută uitată într-un demers serios și responsabil. În plus, nu a existat niciodată măcar un singur proiect istoric comun, instituțional, al formelor statale românești din stânga fluviului cu aromânii din Balcani. Interesul ulterior al statului român a fost de cu totul altă natură, aromânii fiind acea carte de poker care se aruncă pe masa de joc (a negocierilor) pentru a spera la câștig. Nu voi intra cu ocazia acestei replici pe care am ținut de mai mult timp să o am, neavând însă acces la grup decât de câteva zile, în chestiuni istorice. Însă, tot cu această ocazie, pentru că știu atât de bine cum ardeți să aflați unde se situează cineva în funcție de convingerile voastre, vă fac mărturisirea crezului meu, evident supus inevitabil unei formări românești, însă preocupat mereu a nu fi tributar unor formule ale altora. În ceea ce privește structura lingvistică, chiar dacă sintagma eu însumi o consider a fi foarte generică, aromâna este foarte asemănătoare cu limba română. Înțelegem asta și dacă am avea în vedere numai gramatica și etimologia. Doar cu rea-credință nu pot să fie luate în seamă aceste asemănări. Formele statale românești au devenit un stat propriu-zis, acesta trebuia să aibă o limbă proprie, oficială, limbă care exista deja. În limba română s-a produs ulterior o importantă cultură, apoi tot în limba română s-a discutat despre chestiunea armânească..., atunci când, în entuziasmul devenirii naționale, România își propunea să fie în lume cu mult mai mult decât îi erau posibilitățile reale. Fenomenul firesc al subiectivității nu putea fi evitat. Însă, tot așa, în chiar diferențele precise, exacte, în cele mai multe cazuri forme arhaice, favorabile limbii aromâne/armânești din punct de vedere al rezistenței în timp, se poate constata diferența de netăgăduit. Un lingvist cu bun simț știe în sinea lui, indiferent de cine îi plătește salariul că, în realitate, limba română este un dialect al armânei și nu invers, este adevărat, un dialect care a beneficiat de o fericită dezvoltare, dezvoltare care însă mai păstreză în sine, dincolo de multiplele influențe, originea și adevărul. Armâna a rămas cum era, fără să fi intrat în dialog cu alte culturi, influențele pe care le-a primit sunt minore. Lucrurile stau diferit în ceea ce privește limba română. Cum am spus, în forma arhaică a limbii române, păstrată în anumite regiuni mai bine conservate din punct de vedere lingvistic, există și azi acest adevăr, al plecării ei din matcă.
Și tot așa cum vă știu, deși aici nu era cazul unor supeficiale mărturisiri în acest registru, ați dori, din nou mai mult decât orice adevăr, să aflați unde mă situez eu în lupta pe care ați deschis-o acum vreo zece ani. Sunt la mijloc, între linii, și nu mă îndoiesc că din acest moment, în viziunea voastră, nu voi mai aparține nici uneia dintre părți. În acest context ridicol al luptei voastre fratricide sunt doar în căutarea firii armânești, a omului, a armânului pierdut, a unei diferențe specifice. De fapt, probabil un idealist însingurat printre mulți mai degrabă ignoranți decât cu adevărat luptători. Originea voastră și ceea ce sunteți trebuie mai înainte de toate să fie impuse, așa se întâmplă cu lucrurile mari, nu sunt calcule, ci direct rezultate ale unei voințe. Pe de altă parte, în lucrurile pe care le doriți este eficient să operați cu acest banal criteriu al majorității. Doar așa nimeni nu vă va putea obliga să fiți ceea ce nu doriți. Mai știu că atunci când vă intră un lucru în cap doar moartea vi-l mai poate schimba, deci nu voi face eforturi să vin spre căpătâiul vostru din urmă cu considerațiile proprii. Lucrurile pe care eu le vreau pentru voi sunt de cu totul altă natură, însă sunt exact cele care vor rezista mai mult decât toate aceste patimi dintre voi, cele mai multe consumate, ridicol, în dispute individuale, nici măcar științifice. Mai știu că trădarea, minciuna și răul pe care vi-l faceți continuu este parte din dinamica voastră socială, poate chiar din bioritm. Nemaiavând acum cu cine lupta, vă luptați între voi. Mai știu că multora vă arde pieptul pentru armâname, sunt foarte puțini aceia care doar mimează, însă această ardere nu trebuie lăsată înspre abstract ca registru și înspre poezie ca manifestare, ea trebuie adusă în viața concretă, în lumea concretă. Gata, pădurile, munții și luminișurile au rămas în trecut, au secat și izvoarele din viețile voastre, acum trăiți între betoane și între hârti oficiale! Nu doar peisajul diferă de ce știați voi, întreaga civilizație de acum este din beton și din hârtie. Între ele, dumnezeul existenței e consumul. Starea vremii nu o mai citiți în palele vântului, acum o spune cineva telegenic. Însă problema voastră fundamentală rămâne trădarea, în cei care vă vând pe câte-o sinecură sau, și mai ridicol, pe câte-o băgare în seamă. Am observat de o vreme cum și trădătorii voștri îi iubesc pe armâni, uneori chiar prin această iubire conștiința lor slabă își autojustifică fapta, în sensul că tot ceea ce fac se bazează pe raționametul că e spre binele vostru, pentru a vă feri de răul pe care singuri vi-l faceți... Dacă nu ar fi trist, ar fi foarte comic. Dacă n-ar fi situații nebunești, ar fi interesante cazuri pentru studiul comportamentului uman.
Până acum, armânii de la sutsată și electronii „liberi” care gravitează pe acolo mă supărau aproape în fiecare săptămână cu ceva, era o supărare dulceagă. Acum, vor să mă supere și ceilalți, probabil cu o supărare amară. Poate voi credeți că toate acestea sunt mărunțișuri atunci când oamenii înșiși au devenit mărunți. Nu este așa, în istoria voastră, aproape toate relele v-au venit prin chiar armânii voștri. Singurul război în care aș intra fără un tonus bun e unul împotriva unor aromâni, însă tocmai din acest motiv nu voi putea avea nici un fel de indulgență cu cei care îl pornesc. Dacă ei cred că există vreo miză în asta, va fi dezbatere cu fiecare în parte, pentru că nu am idioțenia de a accepta un război secret, cu efecte secrete, așa cum și-l doresc acum, adică să producă un rău fără a se ști cine a fost implicat în acesta, adică cine l-a produs.
Să nu credeți că firea voastră de acum poate funcționa până la capăt ca scuză. Nu înțeleg ce sursă poate să aibă această exagerată toleranță cu cei care trădează. De ce locuiți mereu în această trădare? O singură explicație ar putea fi plauzibilă în afara indolenței. Aceea că vă simțiți pe sine a fi cu toții la fel? Cât aș fi de indulgent, cu tot ce-mi propun pentru voi și cu toată resursa din care s-a născut aceasta, nu este de ajuns să consider trădarea a fi un simplu detaliu care trebuie acceptat. Nu e suficientă formula degajată, neutră și chiar iresponsabilă uneori: „ashe him noi, armânii, niscântsâ zurlji..” Dar de la aceste banale realități și până la animalitatea care pleacă din unii dintre voi este un drum lung, scurtat de caracterul uman al celui în cauză. Cu cât drumul e mai scurt, cu atât mai murdar este omul care îl parcurge. Aceste comportamente sunt greu explicabile în chipul divin, pe care ar trebui să îl poarte omul. Situațiile create dintr-un banal liber arbitru doar în paradigma teologică a acestuia mai pot fi înțelese.
Concepțiile despre ce ați fi, de la care pleacă mai toate problemele voastre, nu slujesc armânilor, ci numai statelor pe teritoriul cărora aceștia trăiesc. Dincolo de tristețe, mult timp mi-am propus să nu mă intereseze această fractură dintre voi, o știam a fi iremediabilă, m-a preocupat doar perspectiva ei științifică. Însă, în nici un caz, nu am considerat o concepție, oricare ar fi ea, a fi mai presus decât omul, decât individul aromân. Pentru formare, în general, de la macedo-români îmi trebuie competența și credibilitatea din România. De la voi, numărul, aspirația și vrearea. În rest, sunt interesat de această așa-zisă problemă doar din punct de vedere științific.
Chiar dacă majoritatea dintre voi purtați o țară a voastră în inimi, țară care nu există, dar care ar fi putut în unele momente să fie, vă mărturisesc că, în adâncul minții și sufletului mele, țara mea există, este aceasta în care trăiți mulți dintre voi astăzi, cu toate relele de aici, cu toată demența, nenorociții și nenorocirile pe care aceștia le produc și împotriva cărora eu am ales de mult timp să lupt, nu să le constat, să le supraviețuiesc prin „adaptare” sau fugă. Însă niciodată nu voi lăsa adevărul să fie dominat de conjuncturi sau de interese, aici intră și adevărul vostru.
Reacția mea la idioțenia unui ambasador este una foarte simplă: nu aveam cum să las să fie umiliți aromâni (armâni în limba lor) de către oameni și instituții românești într-un proiect gândit și inițiat de mine pentru voi. Eu, ca român care port în sânge și parte din voi, nu îi puteam lăsa pe români, și ei tot ai mei, să vă umilească, chiar dacă vouă este posibil să nu vă peste de acest lucru, chiar dacă voi este posibil să nu știți sau să nu înțelegeați ce s-a întâmplat în aceste zile. Între timp, am aflat că ambasadorul Stănilă este un om cu un traseu nu foarte diplomatic ca formare, mai mult conjunctural. Mai știu că el nu este chiar statul român, doar un mărunt reprezentant al unui stat prietenos până acum cu toți conlocuitorii românilor, chiar mult prea relaxat în unele situații. Această atitudine nu este o calitate asumată în registrul moral, ci, mai degrabă, are ca sursă un fel de nepăsare, un spirit specific al lui lasă-mă, să te las... Indiferent cât de mult rău i s-a produs, statul român a făcut deja dovada toleranței maxime. În cazul ungurilor, până la disoluție statală. În cazul țiganilor, emancipați ireversibili în rromi, până la maxime umilințe internaționale. În plus, am constatat și că Occidentul, care are soluții teoretice pentru orice, nu prea reușește integrarea acestora din urmă. Cu toată pregătirea pe care o afișaseră în anii ’90, guvernele europene nu se pricep astăzi decât la expulzare. Motivele conceptuale ale respectivei impotențe îmi scapă.
Revenind la oile noastre milenare, vă întreb naiv dacă este normal ca o expoziție de carte și evenimentele din programul de la Biblioteca Națională a României să fie monitorizate de ofițeri de informații? A început brusc România să semene cu Grecia din cauza unui ambasador trăznit? Acolo, cum prea bine știți, după ce se epuizau mai toate metodele de asimilare, de multe ori și înainte de aceasta, se recurgea la soluția finală, profund lașă, asasinatul. Ca să mai înțelegeți o dată cât de complecși sunteți, armânii de acolo vor astăzi să fie greci, confundând voluntar elenismul cu povestea grecească de tot hazul despre Macedonia. Nu mai vorbim că acel „elenism” e folosit ideologic ca o simplă momeală psihologică.
Cei mai fideli României, aromânii (găsesc stupid să mai argumentez asta), au fost umiliți
cu ocazia unui eveniment eminamente cultural de Viorel Stănilă, un ambasador fără potențial și care a dorit să-și depășească umila condiție. Este evident că a greșit, în primul rând față de domeniul său, a încălcat grav procedura internă, un ambasador nu telefonează și nu trimite mailuri instituțiilor publice de cultură și de învățământ, nu trimite mailuri și nu dă telefoane persoanelor particulare, doar dacă este un prost ambasador. Nu țin să reiau problema creată de către domnul Stănilă, care a confundat, în primul rând, oamenii, organizațiile și interesele lor. Textul Protestului îl aveți aici:

http://www.petitieonline.ro/petitie/protest_adresat_ministerului_afacerilor_externe-p44201139.html

Mai deranjant este faptul că acesta își continuă acțiunile de intimidare, devenite între timp de evidentă răzbunare, acțiuni împotriva armânului vostru Enache Tușa și, conform întâmplărilor din ultimele zile, și împotriva mea, probabil, ca să fie în ton cu existența voastră socială. Poate lucrurile care vor urma vor fi probabil exact la inițiativa aromânilor care ocupă funcții și demnități publice în structura statală a României. Nu sunt toate acestea atât de absurde și, mai ales, atât de infecte în această lume a voastră? Nu îmi doresc să fac parte din ea. Nu din comoditate, ci pentru că nu am organ pentru tristeți absurde. Armânii pe care îi cunosc deja îmi sunt de ajuns, nu poate exista ceva mai complex în comportamentul uman. Acum, îmi pare rău că, după licența în teologie și arte plastice, am optat pentru drept, în loc să fac psihologie sau medicină psihiatrică, aș fi avut o perspectivă de dezvoltare absolut colosală.
Aș mai dori un singur lucru să vă mai spun, o nedumerire: dacă este să am în vedere numai timpul din decembrie 1989 încoace, nu pot pricepe cum este posibil ca în zece ani să nu înțelegi nimic din înlocuirea unui tip de lume cu un altul, care dispersează totul, apoi au trecut încă zece ani în care doar ați mieunat, următorii zece e foarte probabil să îi petreceți în ședințe care nu au nici înainte și nici după ele vreo activitate, ședințe unde constatați că n-ați murit între timp. Încă zece ani vor trece, biologic se vor duce mulți, vă veți lamenta că nu știu cine nu vrea să vă dea nu știu ce și, apoi, mai e nevoie strict de încă vreo zece pentru a vă termina singuri mormântul și a capitula cu totul. Aceasta, formal, o vor face copiii și nepoții voștri, purtători perfecții ai spiritualității din cluburi și din petrecerile voastre tembele, care, sub pretextul muzicii și dansului armânești, vă poartă direct spre cea mai fidelă manilizere. Nu mă refer doar la muzică, deși majoritatea interpreților voștri e formată din iresponsabili, care nici măcar nu știu că rostul unei muzici nu e unul material. Acela e doar un simplu efect. Când generația aceasta se va duce, în care știu că există totuși, chiar și în lipsa faptelor reale, preocuparea pentru păstrarea firii armânești, veți fi amintire. Generațiile care vin nu poartă nimic, e atât de ușor de văzut și de înțeles acest lucru. Chiar dacă, dincolo de orice realitate de azi, ar mai putea să fie această preocupare, ea va fi degeaba dacă indivizii care și-o asumă nu poartă în sine capacitatea de a o enunța intelectual, cultural și demn. Voi nu aveți șansa rezervaților de indieni din America... Pentru voi, nu e voință politică nici măcar cât pentru o rezervație.
Mai știu că nimeni nu vă poate spune nimic, sunteți imposibili pentru dialog, mare minune să poți găsi un armân cu care să te cerți și care să mai poată înțelege ceva. În lumea asta, voi trăiți doar pentru a căuta compatibilități cu ceea ce credeți și cu ceea ce știți, la fel procedați și cu oamenii, ceilalți există doar dacă vă aprobă. Nici măcar suficiență nu este, ci ultimă limită a orgoliului care încearcă astfel să acopere golul, într-un mod grăbit și brutal. Am început să vă știu, unde și cât am avut ocazia, individ cu individ. Cu cât văd mai mult, cu atât este mai greu de privit. Am decis în aceste zile să vă scriu și aceste gânduri, n-aș mai fi avut altădată ocazia, mizeria Mariei Cica a oferit pretextul să vă spun ce aveam să vă spun. Nu e un text literar și nici literaturizat. Acum, a fost decis de constatarea că nici măcar nu mai vreți să vă apărați oamenii. Când am văzut eu cum vă fofilați în cazul Enache Tușa, mi-am pierdut și cele din urmă speranțe. O s-o fac singur. Enache Tușa e armân autentic, nu o să vă ceară ajutorul. Voi ar fi trebuit să interveniți fără a aștepta solicitările lui, e un lucru simplu de înțeles. Din cauza unei tristeți nu vă scriu și mai mult, deși cunosc cât efort vă trebuie să citiți mai mult de două pagini. Nu pricepeți cât e de ridicol, în fond, ca un armân agresat pentru munca și pentru ideile pe care le poartă, rezultate dintr-o strictă cercetare și din mărturisirea bătrânilor voștri, să fie apărat, în locul vostru, doar de un român? Acesta din urmă fiind un funcționar chiar al statului său... Nu înțeleg unde au rămas genele care nu cu mult în urmă cutremurau Balcanii. Nici cum este posibil să nu mai știți cum celnicii și armatolii voștri lăsau totul pentru oamenii din hoarele lor. Nu cu sute și cu milenii în urmă, cum ziceți voi, alaltăieri, cu doar o viață de om mai înainte, fotografiile acelora încă există pe crucile lor sau în casele voastre, timpul nu a fost de ajuns pentru a le pierde chipul, doar din voi înșivă chipul lor s-a șters. O luptă, chiar și dacă se dovedește a fi dintr-un motiv sau altul pierdută, ea este purtată de oamenii vii, este dovada că aceștia au conștiință de sine și trăiesc întru urmările acestei realități.
Cereți niște lucruri atât de banale, grădiniță, școală și biserică în limba voastră. Dar cine vă oprește să vi le faceți singuri, nici nu veți putea să spuneți că nu aveți bani, e necesar doar o chirie lunară pentru toate acestea. Sau numai banii pe care îi dau armânii pentru meditațiile la engleză ale copiilor lor, pentru orele de pian și de clarinet. De ce toate aceste lecții nu pot fi ținute la sutsată, când există armâni care pot să predea și engleză, și muzică, și dansuri, toate în armânește. Cine vă oprește să aveți o revistă în care să vă spuneți ideile, în care să comunicați și să vă explicați țelurile? O revistă în spațiul virtual se face fără nici un cost, e suficientă vrearea, care, la voi, este din plin, clocotește, dă pe-afară... E un fapt normal ca, de pildă, Societatea Culturală Aromână, cu care de câtva timp am început să colaborez pentru o activitate reală a ei, să nu fi avut în vedere până acum că ar trebui să editeze cărți? E un fapt normal ca în consiliul ei de conducere să fie nouă persoane, ca un fel situație bizară, o avarie probabil, care, cu o singură excepție, Alexandru Gica, nu au publicat în viața lor un rând? O fi fost doar excepția unor anunțuri de documente pierdute pentru declararea nulității acestora... Și nici nu sunt semne că ar putea să o facă de acum încolo, adică să aibă cât de cât legătură cu domeniul organizației pe care vor și știu să o conducă... Să nu vă gândiți imediat că m-aș fi certat cu aceștia. Din contră, am o relație mai strânsă decât era la început și sunt convins că tot așa va rămâne. Aceea asociație nu trebuie să fie un club de dansuri populare, și alea cam în dorul lelii, ea se numește Societatea Culturală Aromână și reprezintă strict cultura unei comunități la nivel național, cel puțin în lipsa altei organizații care să-și propună ceva asemănător... Nici să credeți că vorbesc pentru mine, funcționarii publici, prin lege, nu pot avea stfel de funcții.
Voi reveni cu partea a II-a, în care vă voi explica mizeria din care a venit Maria Cica în încercarea ei de a mă despărți de voi, urmărind, ca efect, desolidarizarea comunității de Enache Tușa, când știa foarte bine că numai eu încercam să vă conving că el trebuie apărat. Ea a decis să vă scrie cum o femeie sinceră, cuminte și veche jurnalistă a fost amenințată de o brută de formație teologică, v-a postat și amenințările mele, le-ați văzut și dumneavoastră cât de amenințătoare erau, apoi v-a și mințit, ca să justifice ulterior și acțiunea de a da telefoane fiecăruia în parte, că vă sună pentru că face o anchetă în legătură cu situația creată de ambasadorul acela. Toate acestea le încercase cu mine înainte, tot telefonic, în principal, însă și în corespondență electronică. Îmi scria și îmi spunea cât de infecți sunteți, cum ați trimis-o voi nu știu la cine pentru a filma în Albania și cum a salvat-o de acolo ambasadorul acesta, cu mașina ambasadei, ducând-o la alți armâni, care trebuiau să spună altceva în filmulețul ei... Când eu îi spuneam, cu un timp în urmă, câte se pot face, pe ea o apuca turbarea și vă denigra, îmi explica ce meritați și cum va fi de fapt. Apoi, în legătură cu acest caz, prostia a fost mult mai mare decât ce i-au cerut stăpânii ei să facă. Îmi explica nevrotic cât sunt eu de manipulat de armâni ca să reacționez împotriva ambasadorului, cum și în ce fel mă folosesc și mă vor folosi aceștia, mintea ei nevolnică așa înțelegea că trebuie să îmi spună pentru a fi eficientă. Asta e când un stat se folosește de cici și de stănici, efectul e hazliu. Toată această risipă de isterie feminină, când doar eu aveam teoretic posibilitatea de a manipula, din simplul motiv că nimeni nu avea de gând să facă ceva, asta fiind și starea mea de supărare din acea perioadă. Când i-am explicat asta, s-a prins într-un final de lipsa ei de eficiență în legătură cu mine și s-a hotărât brusc să mă atace în terenul vostru de comunicare, bazându-se că, spre deosebire de mine, pe ea o știți. Dar nu a crezut niciodată că, tocmai pentru că o știți, nu va fi posibil să o credeți... Eu însumi am fost foarte surprins când am văzut că nu a adunat nici măcar un singur răspuns favorabil. Din acest motiv, am să scriu și partea a doua a dreptului la replică... Tocmai pentru că am constatat că, într-un fel, nici nu mai era cazul, ambasadorul și-a luat jucăria și-a plecat de pe armânamea... Cica cel puțin așa a cerut...

P. S. Discuțiile dintre voi, cele pe care unii le consideră a fi interesante și pentru alții, nu mă refer la etimologii , ajung și la alți destinatari, prin efortul armânilor de un anumit tip. De asta e bine să faceți lucrurile și altfel decât virtual...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). poezii
poezii
poezii  Caftâ Pi Net  Agonia - Workshopuri Artistitsi  

Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!