Văzduhul își suflecă pantalonii și cheamă
Ploaia pricepută la spălatul picioarelor
Drumul alb prin ploaia în spic
Miroase o hoardă de stropi calzi
Cântecul aramiec al privighetorii se chinuie
Plouă cu ciudă peste dealuri mișcătoare
Îți curg pe umeri
Pletele înecate ale norilor albaștri
Prin zâmbetul umed, corabia cu argonauți a ochilor tăi
Se zbate nervoasă
Mâinile noastre se aruncă după fulger
De trupul fierbinte al ploii, respiră atât de aproape!