Nu au decât să vuiască mâinile !
De stânci și înjurături ticăloase
Pe buzele negre ale clopotului din Delfi
Se auzeau cioburi melodioase
Prin ceața târgului de sentimente
Bocitoare din umbra Pământului
Ieșeau din izvoare să întunece lumea
Caii fugeau speriați pe acoperișul cerului
Ca tunetul fără sfârșit
Pe marea întindere a uitării
Trecea umbra fără trup a căpcăunului fosforic
Cavalerul trac împărțea fețe pătrate
Cămășile în frac solemn.