Cuvântul moare în tăcere
Se sbate înjunghiat de vis
și vrea bacșiș și vrea durere,
și-ntinde pumnul drept, deschis

Atâta aur pe icoane
prea în zadar s-a spălăcit,
căci găozarii cu plocoane
abia acum au conăcit

Și-și geme-n sine universul
beția stearpă de hașiș
Mă doare surd,
mă taie versul
cum simți nevoia să te piși.