Cobor pe câmp odată cu-nnoptarea,
Sunt pretutindeni și nu-s nicăieri,
Mă prinde pitulată nemișcarea;
Dar pier, cu glasul tare de mă ceri.

Mă sfâșie cocoșii, câinii mă latră,
La iaz mă joc cu luna plină-n stuf,
În jurul lămpii ațipesc pe vatră,
Și satul doarme-n mine ca-ntr-un puf.