Mi-ai spus:"De unde-ți vine ciudata întristare
Ce crește ca și marea pe-un țărm stâncos,pustiu?"
-Când inima culesul și-a isprăvit, ne pare
O boală viața.Taina aceasta toți o știu.


E o durere simplă,deloc misterioasă
Și limpede ca tine când râzi și lumii placi.
Nu căuta degeaba, frumoasa mea curioasă!
Și-acum, deși ți-i glasul atât de dulce,taci!


Taci, ne-nvățato!Suflet ce nu cunoaște ceața!
Copilărească gură!Mai mult chiar decât Viața
În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis.


Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt, și-alene
Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis
Și-ncet s-adorm la umbra ce-ți alunecă din gene!