Din dulcele chin,
din amara plăcere
ce între moarte ne poartă
și înviere,

din voluptățile nopții,
din calda împărăție,
o umbră-ți rămîne
subt ochi, ușor albăstrie.

Cu ce să aseamăn adaosul,
cînd vraja pereche nu are?
Cu o priveliște, cu vreo-ntîmplare,
uitate-n ținuturi uitat-legendare?

De izbînzi, răspunzînd în pierzanii,
de-un farmec rănit
amintește umbra subt ochi,
de-o prelungire la nesfîrșit

a vremii cu freamăt de mai,
de mireasma răsurii, de arderea gurii,
de Eva în fugă ieșind din rai
și, nu știu cum,
de-ntîia ei umbră căzută pe drum.