Cum s-a trecut, plapanda, amintirea
Iubirii noastre, tocmai ca o floare
Ce-ntr-un pahar isi plange stralucirea
Uitata-n coltul mesei, unde moare.

Nu-i nimeni in odaia tanjitoare.
Oglinda-n podini si-a holbat privirea.
Perdelele lungi tin calea catre soare ...
Paianjenii si-au intrerupt urzirea.

Privindu-se in cupa ofilite,
Din miezul vested foile mahnite
Se rup, treptat, cu-o muta iroseala

Picand domol in umbra linistita ...
Si floarea amintirii, parasita,
Se scutura petala cu petala

In apa vremii veche si clocita.