Te-asigur, nulitatea-i un dar pe-această lume.
La ce bun glorie, profunde cunoștințe,
Talent și dor imens de libertate
Când nu prea știm ce-i de făcut cu ele?
Noi, fii ai nordului, ca plantele-i suntem,
O zi-nflorim și repede pălim...
Ca astrul iernii pe un cer de plumb
La fel ni-i mohorâtă viața. Și la fel
De scurtă-i monotona ei poveste.
Și patria ne pare de năduf,
Și pieptu-i greu, și sufletul tânjește...
Fără a ști iubire, nici frăție,
Vâltori sterile ne-amețesc junețea
Și prea devreme bem otrava urii,
Și cupa vieții pare mai amară,
Și nici o rază-n suflete, nimic.


* Din volumul Demonul meu; Editura Prut internațional; 2006;
Selecție, prefață și traducere de Ion Hadârcă