O! zilele de ce nu trec
În dulce leagănul de pace și visare,
Departe de-un pământ întreg
Și de elită-n mișunare?
Dacă, strunind năluci imaginare
Aș fi-ndrăgit chiar spuma de joc copilăresc,
Atunci simți-m-aș vesel și firesc,
Atinci, la sigur, n-aș fi căutat
Nici desfătări de prinț, nici lauri de-mpărat.
Dar mă scârbește bâlciul omenesc,
Iubirea candidă o las pentru copii:
Eu caut noi senzații și infidelități,
Ce-mi biciuiesc cu alte bucurii
Sângele stins de patimi și tristeți,
Și de amoruri timpurii.