Când n-oi mai fi pe-această lume
Și doar a mele rătăciri
În locul falnicului nume
Vor zăbovi în amintiri...

Când toate visele tăcură
Și inima-mi va fi pământ,
Ea-n care dragoste și ură
Lupta cu nebunesc avânt...

Când sub obșteasca lor dojană
Tu vei tăcea cu cap plecat
Și dragostea-ți fără prihană
O vei simți ca pe-un păcat...

De anii-ți, ce-i întunecară
Și patima și viciul meu,
Cu-o aspră vorbă de ocară
Nu le vorbi, la ceasul greu.
Când gloata-și va rosti județul
Tu spune-i suferința ta
Și că alt jude știe prețul
Sfântului drept de-a mă ierta.