De întrebări ce mă frămîntă
îmi limpezesc suflet și frunte
pe lîngă porumbarul cu făpturi mărunte
cari gînguresc și nu cuvîntă.

Albă porumbă îmi ridic din cuib,
curată ca un bulgăre de nea,
cu penele crescute păsărește,
dar încă fără zbor, fără ispită-n ea.

Ce caldă-i pe subt aripi! - Printre flori
mă minunează-n totul, omenește.

Trecut și zbuciume îmi uit, căci alba
zbătîndu-se îmi amintește
alt proaspăt alb, ființă-arzînd la fel,
ascuns, fierbinte, pe la subțiori.

O, gînd-vîrtej! Deasupra mea
ce flori de nori, ce zori, ce sori!