Leagăne de timp desuete
Ah și nerăbdarea
ce își asmute zadarnic haitele
Pe șesul pustiu
De la o zare la alta
Vântul sfâșie maculatura
Promisiunilor vechi
Și prin geamuri nu se zărește
Decât peisajul ce mi-a furat
Fără milă
Atâția ani ai maturității
Lăsându-mi în priviri
O cenușă decolorată

Ah somnul animalelor blânde
Și muțenia obiectelor
Și transpirația unui gând obosit
Și aureola stridentă ce înconjoară dorințele
Care altădată păreau firești
Și ce să mai urli
Când toate au fost răcnite
Până în viscerele depărtate ale stelelor