Dac-am trăi-n aceeași casă, în chilii vecine,
și n-ai mai trece pe la mine,
nu aș putea să fac vreodată saltul
în consolare. Și aș crede că trăim
departe, foarte departe unul de altul.

Dac-am trăi-n aceeași urbe, despărțiți
prin câteva grădini și printr-un murmur de vale,
și n-ai mai trece pe la mine
cu râsul tău și cu luminile tale,
aș fi încredințat că depărtare
nu-i alta mai cumplită și mai mare.

Astăzi văd că de pe fluturi a căzut tot smalțul
de când tu pe la mine-anume
n-ai mai trecut. O, ce orând!
Mă mângâie un singur gând:
trăim în una și aceeași lume.

Trăim în una și aceeași lume. Prin urmare
nu suntem chiar așa departe
unul de altul!
Ce gând cu adieri amare
când anul și-a pierdut tot smalțul.