Plîns monoton,
Al toamnei zvon
De vioară
Cu sîngerii
Melancolii
Mă-nfioară.

Ca sufocînd
Și palid, cînd
Ora bate,
Eu plîng mereu
În gîndul meu
Vremi uitate;

Și-astfel mă duc
Pe-un vînt năuc
Ce mă poartă
În sus, pe drum,
Și-n jos, precum
Frunza moartă