Sîntem acum fără griji, suavi, ușori.
Să ne gândim: ce liniștiți sînt, cu piscurile-n nori
înzăpeziții Urali.

De ne-ntristează cumva un palid chip,
pe care l-am pierdut într-un amurg,
știm că undeva, apele unui pârâu
în locul lui, roșiatic curg!

Câte-o iubire dimineața, prin străini,
sufletul ni-l înfășoară tot mai tare
cu pacea infinită a albastrelor mări
însângerate de corali,
precum cireșii locurilor natale.

Ne trezim noaptea și surâdem plăcut
arcului întins al Lunii.
Și mângâiem dealurile-ndepărtate
și munții-nghețați cu degetele mâinii.