Acest pahar cu lapte e câmpul de verdeață
și-l vom sorbi prieteni sub faldurile lunii
de față cu toți peștii ieșiți la suprafață
din lacuri să ne-admire cum adormim păunii.

Ar trebui în frunze pădurile străbune
să cânte pe vioara din lacurile sumbre
un cântec care doarme de mii de ani pe strune
și-așteaptă doar arcușul să iasă dintre umbre.

Hai să-nchinăm cu toții pahare de speranță
s-aprindem mări de flăcări pe verzile ponoare
ca luna să ne-acorde o mare importanță
și să ne cânte-n noapte pe-un flaut de răcoare.