Un rîu, prin gene, vede marea-n depărtare:
"C-un dor mă port - nu de azi și nici de ieri -
un țărm de purpură tivit cu palmieri
să am, un dîrz liman alăturea de care

pe apa mea, aprinsă-n roșul înserării,
să mă rostească-n salturi ce mă-ntrec delfinul,
și luna inimă să-mi fie, ce din plinul
ființei iese-ncredințată depărtării".

Chemînd, talazele-arborîndu-și, marea-ngînă:
"De-un veac solie-aud, ce înciudată sună
și nu se-aseamănă c-o-ntindere de mînă.

Vrei luna inimă să-ți [...]* sub zări,
delfinul jucăuș miracole să-ți spună?
Dezbracă-te de albie, nud în mine sări!"


_______________

* Text deteriorat în manuscris.