Gândesc și mâna mea ezită
Să-mbrace-n slove de cerneală
Simțirea caldă ce palpită
Ca niște fire de beteală!

Mi-e frică. Pagina e albă
Ca și un suflet de fecioară:
Sub farmecul acestei spaime
Ce fericire mă-nfioară!

Tot astfel, când o roză-și nalță
Spre cer parfume neștiute,
Rotește fluturele-n preajmă-i
Și nu-ndrăznește s-o sărute.

Veni-vor mulți să spuie-n versuri:
Că te iubesc și cum și cât!
Vor scrie-o mai frumos ca mine
Dar nu te vor iubi atât!