Dă-i voie, noapte, gândului să crească
Asemeni plantelor la ecuator
Cu-o poftă disperată lucid, nepământească,
Mereu în risipire și numai lui dator,

Lui, devorându-mi fruntea, lui orbitul
De simțurile unui leu flămând
Care pândește-n mine infinitu,
Tot ce e trup din trupu-i devorând.