seară liniștită, parcă marea-mi spune
să-mi îngrop tristețea-n unde, ca și ea,
dar o veche rană plânsului mă-ndeamnă,
dusă pe vecie, tinerețea mea…

suflete, nu crede-n cele care pleacă,
tot ce-i vis, ca visul se va risipi,
dar văzduhul, parcă, tainic îmi șoptește
că-n celeste plaiuri ne vom regăsi.

vântul zburdă liber peste largul mării,
dorul de plecare cântă-n mine-acum…
valul spart de stânca unde-am adormit
îmi vorbește despre nesfârșitul drum.