Cum stepa e bogată la ore purpurii,
Cînd fagurii din cer întorn luceferii!

Ce lungi ninsori de îngeri printre păduri de-arin!
Și ce chemări suave veneau din schit vecin!

Venea, mugind, o turmă de boi cu ochi albaștri
Mînată de un strigăt dinspre băieți poznași.

Și pulberea se sparge în valuri cenușii
Plină d-efluvii calde ieșite dintre vii.

Iar pe singurătăți tăcerea s-a prelins:
Și Silfe au cules parfum de clopot stins.

Cîtă melancolie! Octombre se-arăta!
Watteau! cît te-am iubit, Autran, și tu Millevoye!