De pe o punte strigă amărît un cîine

Spre cerul... ca o piatră cenuşie veche

Ce stă pe case depărtate. Şi ca un odgon

De smoală zace pe omăt un fluviu mort.

Trei pomi, văpăi negre, înghețate, amenință

La sfîrşitul oricărei lumi. Împlîntă tăios

Cu cuțite ascuțite în văzduhul aspru,

Unde o fîşie de pasăre atîrnă solitar.

Cîteva felinare merg în noroi spre urbe,

Lumînări stinse pentru leş. O pată

De oameni se chirceşte şi este-ndată

Înecată-n mocirla prăpădită, albă.