în tăcere
încercam să mă învelesc tot
cu propria-mi piele

trăgeam de ea
cearșaf plapumă pătură cazonă
de marginile ei
dar ea
se făcea din ce în ce mai mică
și nu mă mai încăpea

deveni cît o batistă
cît un bănuț de aramă
căzu de pe mine
cu ușurința frunzei
dintr-un arbore
toamna

gol
dezgustător aproape
goliciune de șarpe