Din norii albi
se înalță un castel.

Lacuri sclipitoare, pajiști fericite,
fântâni în care cântă cel mai adânc smarald!

În încăperile-i strălucitoare
locuiesc
vechii zei.

În amurg,
când soarele în purpură coboară
și îi incendiază grădinile,
în fața splendorilor lui vibrează inima mea
și mult timp... stau acolo,

Nostalgic!

Când vine noaptea,
vântul se stinge,
ca tremurătorul argint sclipește marea
și adie peste lumea întreagă
o mireasmă de trandafiri.