Și ani și luni
și iarăși ani nimic nu s-a-nchegat.
Fără-ncetare, sub tenebre, marea
frămîntîndu-se a cutropit liman și plaje.
Și tunete sub zarea necerească
s-au ridicat din adîncimi.
Și luni și ani
și iarăși luni văzduhul a fost plin - de-un freamăt
ca de cohorte-naintînd pe sarcofage.
Rumoarea-acum se-mprăștie
și curți albastre se aleg deasupra în senin.
Răzleții, norii ce-au rămas, se duc să se-odihnească.
Să fim noi doi întîii care ieșim, după tumultul stins,
pe țărm! Întîii cari lăsăm
pe maluri în nisipul pur o urmă.
Întîii cari ne bucurăm că luna parcă într-adins
ne dăruie-n acest ținut de liniști
un contur și-o umbră.