Ceva a fost.

Ca și când ceasul se oprește
dar mai ticăie,

un înger trist zâmbește unui curcubeu
apoi scâncește.

Între nori goniți de vânt apare luna.

Din fericire crește un turn
deja ruinos.

Licăr de lumină -
ochiului orb, scântei în mii de culori,
vapori de miros.

Deasupra fumului casei
trece o rândunică.

Atât a fost.



P. Tóth Irén