De ce foșnesc frenetic plopii-n noapte
Și pătimaș și straniu –- zvelte umbre?
Apune luna-n zări întunecate
Ca presimțiri misterioase, sumbre.

Cad visele în ape năruite,
Ca plumbul cenușiu în întuneric;
Doar plopii nalți, spre ceruri nesfârșite,
Foșnesc ciudat în aerul eteric.

Stau singur lângă apa liniștită,
Ca primul om, iar lângă mine, sumbră,
E umbra mea, și-n noaptea neclintită,
Mă tem de mine și de a mea umbră.