Demult în dragoste luminile-au pălit:
Nici bucurii cu lacrimi, nici la suspin răspuns;
Grădini sunt veștede, iar visuri au murit,
În inimi ca de miere veninuri au pătruns.

Mă lasă deci și pierde-mă în gloate!
La ce, de mine bolnavă, te-ntorci mereu,
Păreri de rău să-nșiri și să te plângi de toate?
Mi-i greu. O cât de greu mi-i… Cât de greu!

24 iunie 1891