Ah, iubesc să privesc, să tot privesc
Cheiurile ferecate; privirea să-mi sui

Spre balcoane, unde sute de ani, gândesc,
Nu a călcat piciorul nimănui.
Iar tu cu adevărat ești – capitală
Pentru nebunii și luminoșii noi; dar
Când peste Neva dăinuie, mai specială,
Acea oră de o puritate de chihlimbar
Și trece în zbor vântul de mai
Pe lângă toate colonadele de peste ape,
Tu – ești ca păcătosul ce râvnitul rai
Îl vede-n dulce vis, înainte de moarte...

(1916)