Oricum, dar vei veni. De ce nu chiar acum?
Eu te aștept. Sunt la strâmtoare.
Lumină nu-i. Deschisă-i și ușa dinspre drum,
Poftim, cum simplă ești și mare.
Ia chipul care-l vrei, ia forma ce te-ar vrea:
Obuz cu miezul de otravă,
Ori ia creștetu-n mâini, ca un bandit sadea,
Ori maladia cea mai gravă.
Ia haina unui basm de tine inventat,
Povestea care toți o-ngaimă:
Azurul unei șepci pe-o tigvă de soldat
Și șeful casei alb de spaimă.
Eu nu mai vreau nimic... În val, pe Enisei
Polara stea lumina-și curmă
Și ochii lui albaștri, lucind în ochii mei
Îmi taie groaza de pe urmă...

19 august, 1939
Casa de pe Fontana