Peste negrul ungher, la amiază,
Cu țipăt puternic vin corbii de zor.
Rănesc o cerboaică cu umbrele lor
Și-ursuzi îi zărești cum se-așază.

O, cum tulbură liniștea brună
ÃŽn care-un ogor e-n extaz,
Cum o femeie presimte-un necaz;
I-auzi cum se ceartă-mpreună

Pentr-un hoit ce miroase prea tare,
Și brusc se aștern către nord și dispar,
Precum un convoi funerar,
În văzduhul vibrând de-ncântare.