Cu arborii, cu păsările tale,
care sorb roua dimineții, cu toate inimile tale,
de îndoială pustiite,
te-agăți de viață, tu, planeta mea.
Muri-va cel din urmă dintre oameni.
Pe sfârtecatul munte s-a instalat disprețul
imensității. În zadar te schingiuiesc
în fiecare zi, mai e un colț
de cald neant, care mai ține minte
arborii tăi, și păsările tale,
și toate inimile tale, ce niciodată n-au iubit.



Traducere Virgil Teodorescu