Evit primăvara: eu sunt toamna.
Evit filozofia:
adevărurile se ofilesc, flori artificiale.
Evit
femeia care îmi zice:„ Vino la mine”.
Evit râul:
prea multe oglinzi care mă dor.
Evit rațiunea
care repetă neîncetat: „Trebuie, nu mai trebuie”.
Evit poemul
ca un oțet pe cicatricile mele.
Evit scrisul:
cuvintele mele sunt rațe sălbatice.
Evit
plânsetul și suspinul:
lumea e frumoasă în leșurile ei,
lumea e neprihănită pentru că nu se acceptă.
Evit
sufletul meu: e atât de fragil;
trupul meu l-aș dori de marmură.


Traducere Maria Banuș
Vol. „Mâine fără mine” 1994