„Rozele ne admiră. Pisicile despuiate
se-nvârtesc în jurul coapselor noastre. Râurile
ne dăruiesc cirezile. Vânturile cred
că-s slugile noastre.” Așa ne vorbesc înțelepții
dornici să fim fericiți. Ci-n fiecare zi
o roză înveninează regatul,
o tigresă răpește cometa
ce ne hrănea regina; amurgul
crapă ochiul regelui cu jungherul furtunii.
Laudă regelui: tace,
surâde, acceptă. Și noi de-asemeni
primim adevărul înțelepților,
adevărul ce-adevăr ar trebui să fie.
Dar cine suntem noi să credem
ce-i pe lume?



Traducere Virgil Teodorescu