Pînze și cîrmă-s rupte-n vîrtejul ce vuiește,
Voci îngrozite strigă, gem pompele de apă,
Parîmele din mînă matrozilor le scapă,
Soarele-apune-n sînge, luînd ultima nădejde.


Urlînd triumfă vîntul, iar peste piscu- nalt
Al apei ridicate de trombele marine,
Către vapor, deodată, al morții geniu vine
Ca un soldat luînd ziduri slăbite, cu asalt.


Aproape morți zac unii; ici, unul se jelește;
Luînd bun- rămas, un altul între amici leșină;
Alții-n genunchi se roagă, s-alunge-al morții ceas.


Un călător, deoparte, stă mut și se gîndește:
Ferice-i cel ce-și pierde puterea, cin’ se-nchină,
Sau are de la cine să-și ia un bun- rămas.