Izvorul amintirii se pierde ne-nceput...
Același fân în floare ne urmărește-n luncă
Și rugăciunea serii nădejdea își aruncă
Pe dealul unde doarme întregul meu trecut.
Urmăm cărarea noastră în liniștea mai mare...
Acei ce ne lăsară doar dorul lor în piept;
Mai mor a două oară cu noi în înserare
Sau ne măresc trecutul cu ochiul înțelept?