Ah, obiecte cu strigoi în ele,
se aruncă în nisip un lanț de lemn,
ca din întâmplare un cuțit
îmi atinge peste chip un semn.
Cum purta pe oase o coroană
aurul bătut în zimbru,
el ca plumbul greu îmi stă pe frunte
parcă țin metalele în echilibru.
Și sticlesc deasupra mea
unghii mov și verzi de parașute,
degetele caută febril
podul palmei nevăzute.