Ce trist mă aflu! Drumul iară
S-a șters din el și rupt de zări;
Șerpi albi, tot suie și coboară
Troienele cu lungi spinări.

Stă cerul cenușiu și orb
Asupra stepelor cărunte;
Din greu vâslind, un singur cerb
Ieșit-a-n viscol, să-l înfrunte.

O rază-n suflet nu învie.
Doar ger cu gerul iernii rudă.
Iar cugetul abia-ntârzie
Pe-un început de stearpă trudă

ci-n inimă nădejdi mai am
că nu chiar toate s-au pierdut,
că sufletul, cu flori în ram,
va regăsi acel ținut.

În care iarna nu-i primită
Și unde gândul slobod zboară,
Și celor buni li-I hărăzită
Nepieritoare primăvară.


1862



Traducere Emil Burlacu