Înnorat este cerul de seară.
Prin crângul plin de tăcere și jale
Trecea un fior auriu-închis. Vesperale
Clopote începeau departe să moară.

Pământu-nghițise apă de gheață,
Un foc pălea sub poala pădurii, iar vântul
Cu voci îngerești își spunea domol cântul,
Și-am îngenuncheat cu-nfiorare pe față

În iarba neagră, în bărcuță amară.
Departe treceau, vis argintiu în plutire,
Norii veghind părăsită iubire.
Câmpia era nesfârșită și solitară.


Traducere Mihail Nemeș