Încă e galbenă iarba, cenușie și neagră pădurea;
Dar seara mijește-un verziș.
Rece și limpede râul coboară din munți,
Răsună în ascunziș de stânci, la fel răsună
Când picioarele beat ți le miști; hoinăreală sălbatică
În albastru; și strigătele în extaz ale păsărilor.
Cea nespus de sumbră acum, mai adânc se înclină
Fruntea peste ape-albăstrii, peste feminitate;
Și iar asfințind în verde rămuriș de seară.
Pas și melancolie răsună armonios în soare de purpură.




Traducere Mihail NemeÈ™