Și iară și iară te-ntorci, o, tu, melancolie,
Blândețe a sufletului însingurat.
Aproape-i de stingere o zi de aur.

Plin de umilință, cel îndelung răbdător se închină durerii,
Răsunând de-armonie și dulce demență.
Te uită! amurgul se lasă.

Și iară noaptea se-ntoarce și muribundul se tânguie
Și suferă și altul cu el.

Cutremurată, sub stelele toamnei
An de an mai adânc fruntea se-nclină.



Traducere Mihail Nemeș