Mai bine mă cunoaște
Cea care ură-mi poartă.
Ea știe când și unde
M-am îndreptat din poartă;
Prin care munți voi trece
Și peste care ape,
Ce țin ascuns sub frunte,
Ce tăinui sub pleoape.
Nici tu care mă-nlănțui

Cu brațele, iubito,
Căzând cu dor la pieptu-mi
Ca lacrima, topită;
Nici moartea, că e moarte,
Și cântă-adânc în mine,
Nici ea chiar nu mă știe
Așa de-ntreg și bine.