Am fost cândva o cetină-amândoi
Şi amândoi un singur conifer.
Ne-au frânt vântoase, grindine şi ploi.
Azi alte crengi cresc dincolo de noi,
Dar rădăcina ne-a rămas în cer.

Sau poate-n miezu-aceleiaşi făpturi,
O stiucă-am fost într-un ocean amar.
Un val ne-a spart de colţii stâncii, duri,
Dar lacrima ţâşnită sub spărturi
Ne-a reunit într-un mărgăritar.