Am multe întrebări de pus, dar cui?
În ele urc pe-o scară tot mai-naltă,
și dac-o-mbrac cu trandafiri în voaltă,
tot eu mă-nțep prin ghimpii nesătui.

Spre tine fruntea crâncenă mă saltă
și brațul se lungește-n pofta lui,
ci talpa grea cu care vreau să sui
mă trage jos și mă scufundă-n baltă.

Mai beat de vrăji din mlaștină mă scol,
incendiat de-o nouă întrebare.
Mă spăl – cu soare tânăr – de nămol,

și-ncerc, pe trepte, altă cățărare,
cu pumnii-nsângerați izbind în gol
și-n porțile de-a pururi sub zăvoare.