Din putreziciuni de sub frunzare,
unde stropi se-aud căzând și, tandru,
cântă-o pasăre, rar o răcoare
urcă până la coloana care
stă, în măghiran și coriandru,
orele de vară arătând;

numai când, sub clară florentină,
doamna (cu un paj, urmând) se-nclină
peste marginea lui blând,
se umbrește el, tăcând –.

Sau o ploaie vara când apare
din înalt coroane mișcătoare,
un răgaz el are; căci deplină
el nu știe vremea s-o exprime,
care-n fructe, brusc, și-n flori sublime
arde-n casa din grădină.



Traducere Mihail NemeÈ™