Şi se-abătu ca grindina afară:
Voi ce-I promiteţi? Dumnezei destui
aşteaptă-n jur o vorbă doar să spui.
Dar de-i alegeţi, Domnul vă omoară.
Şi cu-o trufie-apoi, nemăsurată:
Ci eu şi casa mea sântem ai Lui.
Iar ei: Ajută-ne, un semn ne-arată
şi grelei noastre-alegeri fii cu rost.
El însă îi lăsă tăcerii-i crunte,
spre-oraşu-i întărit urcând pe munte.
Atât. Şi cea din urmă oară-a fost.