Oprit la două stânci
lâncezesc
sub această
boltă pătată
de cer.

Potecile șerpuite
îmi posedă orbirea.

Nimic mai nerușinat
decât monotonia.

Odată
nu știam
că e lucru
oarecare
chiar și
sfârșeala de seară
a cerului.

Și pe pământul meu african
strunit
de un arpegiu
pierdut în zări
renășteam.




Traducere Nicoleta Dabija