Să fie lăudată îndurarea
Acelui care-acum, când șaptezeci
De ani am împlinit și ochi-mi sunt
Pecetluiți, mă scapă de povara
Cinstitei bătrâneți, de galeria
Oglinzilor precise, de aceleași
Lungi zile, de catedre, de convenții,
De semnături pe-atâtea formulare
Ce vor pieri-n arhive, și de cărți,
Ce-s simulacre ale amintirii,
Și-mi dăruiește-nsuflețit surghiun,
Ce poate fi temeiul soartei noastre
De argentenieni, hazardu-mi dăruiește
Și tinereasca aventură și
Preavrednica-nfruntare de primejdii,
Precum ritos ne-nvață Samuel Johnson.
Eu, care-am cunoscut rușinea grea
De-a nu fi fost acel acel Francisco Borges
Căzut în luptă-n șaptezeci și patru,
Ori tatăl meu, care-a predat cândva
Psihologia fără-a crede-n ea,
Uita-voi buchea ce-mi aduse faimă.
Voi fi un om din Austin, ori pesemne
Din Edinburgh, ori spaniol voi fi,
Din răsăritu-n asfințitul meu
Voi căuta. O, patrie a mea,
În amintirea-atotprezentă fi-vei,
Nu-n ceas fugar al fiecărei zile.



traducere - Andrei Ionescu