Tăcută, a lunii caldă prietenie
(a spus cândva Vergiliu) te-nsoțește
de când, pierdută-n negură de vremi,
venit-a noaptea-n care ochii
tăi împăienjeniți au descifrat-o
în curtea ori grădina răvășită.
Au descifrat-o? Știu că cineva
Să-ți spună va putea într-adevăr:
Nicicând tu luna n-o vei revedea.
Secătuită e statornicita
de soartă înșirare de prilejuri.
Vrei ale lumii porți să le deschizi
în van. Nu vei găsi-o. e târziu.
Trăim descoperind și-apoi uitând
podoaba blândă-a nopții, nelipsită.
Privește-o lung, căci poate-i cea din urmă.


traducere - Andrei Ionescu